De ce a ajuns România în colaps economic ? Câteva opinii…

Aş fi vrut ca pe acest blog să nu vorbesc niciodata despre politică. Pentru că politica, prin însăşi natura ei, e murdară. Iar un blog dedicat istoriei antice nu ar trebui pângărit…Cu toate acestea, simt că am ajuns într-un punct critic. Într-un punct critic în care evenimentele şi deciziile luate la nivel “înalt” au început să mă afecteze direct. Realizez cu durere, că în condiţiile actuale nu am absolut nici un viitor aici în ţară. Prin prisma studiilor mele, sunt înscris deja pe lista viitorilor şomeri. Nu doresc să fac propaganda niciunui partid deşi sunt liberal. Cu toate acestea nu sunt liberal în spiritul doctrinei liberalismului actual, ci mai degrabă pe direcţia reprezentată de liberalismul românesc interbelic (un liberalism mai “conservator” ).

În opinia mea, situaţia actuală de “criză” din România nu se datorează atât unor greşeli comise de actualul guvern sau de actuala conducere, ci mai degrabă unor serii întregi de greşeli şi decizii absurde luate pe parcursul ultimilor 20 de ani. Cu alte cuvinte, dacă ar trebui să căutam “vinovaţi”, nu ar trebui să ne limităm doar la personaje precum Boc, Băsescu sau curtezana Udrea, ci să ne întoarcem şi mai mult în timp, la ceea ce a însemnat FSN, şi începuturile a ceea ce aş putea numi pseudo-democraţia la noi în ţară…

Anii de comunism au reprezentat, fără doar şi poate (cu excepţia anilor 60-70 eventual) o perioadă de regres în istoria României pe planul evoluţiei statale. Exterminarea vechii clase politice interbelice, o clasă ce a avut fără doar şi poate o sumă de calităţi, a dus la crearea unui hiatus – astfel în ajunul Revoluţiei, nu exista un grup de oameni politici cu adevărat fideli principiilor democratice care să preia puterea şi să readucă ţara pe drumul ei firesc. Cei ce au profitat de pe urma acestei conjuncturi au fost profitorii din cadrul regimului comunist – cei ce, lipsiţi de coloană vertebrală şi de ataşament real faţă de o doctrină (şi un mod de a vedea lumea), s-au metamorfozat brusc din membrii PCR în nişte adevăraţi “salvatori” ai ţării… Iar oamenii i-au crezut, mulţi şi-au pus speranţa în ei chiar şi după prima mineriadă….

La căderea comunismului, ţara nu era într-o situaţie economică prea bună, deşi se spune că datoriile externe vor fi fost plătite integral (eu personal sunt sceptic în această privinţă). Cu toate acestea, exista o infrastructură şi o industrie funcţională. Desigur că multe dintre metodele de lucru şi utilajele unităţilor industriale rămase de dinainte de 89 erau depăşite, nu exista posibilitatea realizării unor produse competitive pe piaţa europeană. Problematică era de asemenea şi dimensiunea urieşească a celebrilor “giganţi” industriali. Fără doar şi poate, trebuiau găsite soluţii la această problemă.

Într-o ţară civilizată, cea mai mare parte din aceste fabrici ar fi fost preluate de către investitori serioşi, care ar fi realizat upgrade-urile de rigoare care le-ar fi permis supravieţuirea şi chiar succesul în cadrul economiei de piaţă. Giganţii ar fi fost restructuraţi, secţiile vechi relocate, fierul vechi rezultat de pe urma acestor acţiuni ar fi fost valorificat corespunzător.

S-a întâmplat însă cu totul altfel. Industria românească a fost supusă unor privatizări sălbatice. Defapt unor pseudo-privatizări. Am urmărit îndeaproape fenomenul distrugerii fabricilor de pe teritoriul ţării şi el pare să urmăreasca următorul tipar (cu variaţii fireşti):
- se lansează zvonul că respectiva fabrică nu mai e competitivă, că e în prag de faliment, că se cauta investitori străini să o preia.
- apar o serie de investitori, de obicei firme de obicei obscure de care nimeni nu a auzit până atunci nimic, din ţară sau din străinătate.
- investitorul preia fabrica, dă afara un număr de muncitori, fabrica se mai “târâie” o perioadă. Investitorul nu face nimic în această perioadă.
- la urma se declară falimentul, toata lumea pleaca. fabrica devine o ruină.
- ruina este luată la ţintă de către jefuitori. Fierul îndeosebi, este la mare căutare.
- de pe urma comerţului cu fierul vechi, câteva personaje din localitate se îmbogăţesc rapid, de multe ori ele şi intra în politică.

Rezultatul final al acestui proces poate fi evidenţiat de imaginile următoare:

Combinatul Călan. Tot ce a fost “fier” a fost jefuit. Peisajul pare desprins din filmele post-apocaliptice.

Combinatul siderurgic Hunedoara.

Ruinele fabricii de zahăr de la Bucecea.

Combinatul Chimic de la Arad.

Industria locală, câtă a fost şi cum a fost, a ajuns să fie distrusă (singurii fericiţi vor fi arheologii viitorului, vor avea de cercetat nişte ruine cu siguranţă fascinante!). Dar nici agricultura nu a avut parte de o soartă mai bună. Zona agricolă principală a ţării, altădată grânar al Europei, Câmpia Munteniei, a beneficiat de un sistem de irigaţii, care până în 1989 reuşea să asigure oarecare stabilitate a producţiei. Dupa 1989, odată cu scăderea vigilenţei oamenilor legii, sistemul respectiv a ajuns la rândul său să fie furat, bucată cu bucată.

Ar mai fi desigur, multe de spus. Mult prea multe. Ideea e că, spre deosebire de ţările civilizate care exportă şi importă bunuri, România, în ciuda vastelor ei resurse naturale, a ajuns să importe foarte mult. Inclusiv din ţări mai puţin binecuvântate de Dumnezeu în ceea ce priveşte resursele naturale.

Distrugerea economiei reprezintă un capitol aparte. Ar mai trebui să discutăm şi “tunurile” şi hoţiile individuale. Un site, www.porcisme.ro, şi-a propus să contabilizeze toate furturile raportate de presă. Suma finală este una halucinantă, 5.137.550.629 de Euro. SĂ presupunem că cei de pe site-ul respectiv au calculat greşit şi suma reală ar reprezenta defapt doar 10%. Ar fi vorba deci de 500 000 000 de euro. Chiar şi aşa ar fi mult.

Climatul politic a fost unul cu totul defavorabil. De cele mai multe ori, aflaţi cu ştampila în mână, oamenii au ales “contra”. Parlamentul a jucat un rol şters – imaginea parlamentarilor de “trântori”, a încurajat cetăţenii să prefere liderii autoritari. Aşa se face că personaje precum Traian Băsescu, lider populist, demagog şi autoritar, a reuşit să preia frâiele puterii cu atâta uşurinţă.

Schimbările pe plan social şi cultural au fost profunde, şi în general negative. Omul cu şcoala a ajuns să fie dispreţuit, în contextul în care sistemul educaţional a ajuns un laborator experimental al guvernelor care s-au tot succedat. În consecinţă, gradul de educaţie generală a populaţiei a scăzut foarte mult – vechiul model al intelectualului, al profesorului, chiar şi modelul muncitorului destoinic au fost înlocuite de noi modele şi de noi “etici”.

Noile modele sociale de succes, “omul de bani gata” şi “pitzipoanca”, au dus la apariţia unor noi aberaţii în peisajul politic românesc. Tinerilor merituoşi li s-au închis uşile în nas – semi-analfabeţi şi semi-analfabete au ajuns să reprezinte România în Parlamentul European.

Nici pe plan spiritual ţara nu stă mai bine. Ieşită din regimul ateu, BOR a rămas prizonieră unor forme arhaice, incapabilă fiind să iasă din tiparele-i formaliste şi retrograde. Coruptă de simonie şi fariseism până în măduva oaselor, visând la imense catedrale ce să îi sporească gloria lumească – BOR e la ani lumină de orice idee creştină…

Economia e la pământ şi acum România, ca şi alte ţări, a fost lovită de criză. Toate greşelile comise în ultimii 20 de ani se răsfrâng acum asupra poporului. Tăierea salariilor şi a pensiilor nu va aduce minunea nesperată a ieşirii din criză. Cu lefurile mai mici românii vor strânge cureaua şi vor cheltui mai puţin. Puterea de cumpărare va scădea şi se va intra într-o spirală accentuată de declin economic. Dacă mai adaugăm la această ecuaţie şi problema crizei demografice cu care se confruntă România (şi care chiar şi în condiţii economice mai favorabile ar avea un impact destul de dur) , perspectivele pentru următorii ani le văd a fi sumbre….

Închei aici, cu promisiunea făcută mie însumi de a nu mai pângări blogul cu astfel de subiecte…

Zalmoxe