Răspuns la câteva întrebări (2)
Ardagastus spune:
#
Ardagastus Spune:
mai 19, 2010 la 12:04 pm ePe lângă volumul de care discutăm, următoarele materiale vor constitui fundamentul bibliografic al intervenţiei mele (îmi cer anticipat scuze pentru eventualele stângăcii: nu sunt un specialist):
Zofia Archibald, “Thracian Cult – From Practice to Belief” în Gocha Tsetskhladze (ed.), Ancient Greeks West and East (Brill 1999) 427-68
Zofia Archibald, cap. 7 “The Central and Northern Balkan Peninsula” în Konrad Kinzl (ed.), A Companion to the Classical Greek World (Blackwell 2006) 115-36
Maria Čičikova, “Tombeau royal de Sveštari et certains aspects de culte sepulcral thrace” în Jan Best, Nanny De Vries (eds.), Thracians and Mycenaeans (Brill 1989) 205-17
Dan Dana, “Notes onomastiques daco-mésiennes” în Il Mar Nero 5 (2001-2003): 83-86
Dan Dana, “The Historical Names of the Dacians and Their Memory: New Documents and a Preliminary Outlook” în Studia Universitatis “Babes-Bolyai” Historia 51, no. 1 (2006): 99-125
Peter Delev, “Lysimachus, the Getae, and Archaeology” în The Classical Quarterly NS 50, no. 2 (2000): 384-401
Nora Dimitrova, “Inscriptions and Iconography in the Monuments of the Thracian Rider” în Hesperia 71, no. 2 (2002): 209-29
Diana Gergova, “Sboryanovo. Investigations, discoveries and problems” http://sboryanovo.cl.bas.bg/history.html
Sorin Olteanu, “Atestările radicalului Σαλδ-/Sald-” http://soltdm.com/langtdm/thes/s/Saldo.htm (ciornă)
Sorin Olteanu, “Dromichaites. Aspecte filologice şi lingvistice” http://soltdm.com/langtdm/thes/d/Dromichaites.htmO “absenţă totală a oricăror dovezi” înseamnă “o absenţă totală a dovezilor privitoare la existenţa şi persistenţa cultului zalmoxian”
Dar poezia lui Ovidiu ne arată şi altceva: că pentru grecul sau romanul aflat printre geţi credinţele lor religioase rămân o mare necunoscută.
În concepţiile anticilor găsim “reguli” destul de precise atunci când le discutăm cronologic. Spre exemplu, pentru grecii din secolele V-II a. Chr. geţii erau doar cei de pe cursul inferior al Dunării. Cercetările recente ale lui Dan Dana şi Sorin Olteanu au identificat un spaţiu onomastic daco-moesian (care confirmă o mai veche ipoteză a lui Vladimir Georgiev) care acoperă teritorii întinse la nord de munţii Haemus. În acest spaţiu vast găsim ceva mai multe despre credinţele băştinaşilor. Aşa cum voi arăta în curând.
#
Ardagastus Spune:
mai 20, 2010 la 3:41 pm eNu avem niciun motiv să presupunem că dacii din Carpaţi aveau aceiaşi zei sau aceleaşi ritualuri pe care îi/le aveau şi geţii/dacii de la Dunăre.
Apogeul politic al geţilor, sub Dromichaites, este corelat de mulţi cercetători cu impresionantul complex arheologic de la Sboryanovo-Sveštari. Aici s-a descoperit o importantă aşezare fortificată (zidul exterior, gros de 4 metri, înconjoară o arie de 10 hectare) care a funcţionat cam între 335 şi 250 a. Chr. dar şi spectaculoase morminte tumulare, cum este celebrul mormânt de sub Ginina Mogila.Vezi şi:
Valeriu Sîrbu, “Credinţe şi practici funerare şi sacrificiale la geto-daci (sec V. a. Chr – I p. Chr.)” în Istros X (2000): 159-89
Valeriu Sîrbu, “Elitele geţilor dintre Carpaţi şi Balcani (sec. IV-II a. Chr): ‘prinţii de aur şi argint’”, Istros XIII (2006): 41-70Elitele geţilor erau adesea înhumate (spre deosebire de oamenii de rând care practicau, aproape în exclusivitate, incineraţia) sub tumuli în care se află uneori construcţii deosebite, camere mortuare cu basoreliefuri şi scene pictate, cu un inventar funerar fastuos din aur şi argint (echipamente de luptă, vase de băut, podoabe), cu însoţitori sacrificaţi (soţii, cai, câini). În unele cazuri există dovezi de expunere în aer liber a defuncţilor, fapt ce a fost pus în relaţie, de unii învăţaţi, cu ritualurile de “nemurire” descrise de Herodot (nu este oare posibil ca la originea “miracolului” zalmoxian să fie un astfel de ritual de înmormântare şi comemorare, mortul este retras în “camera lui subterană” – care devine peşteră la Strabon – şi apoi, ocazional, expus privirilor mulţimii?)
Odată cu cucerirea romană şi răspândirea inscripţiilor avem documentate şi alte aspecte. La izvorul râului Panega (nordul Bulgariei) erau veneraţi zei tămăduitori. Prin teritoriul getic al Moesiei romane descoperim în inscripţii votive diverse nume şi epitete divine: Kaprênos (IGB V 5328), Eitiosaros (IGB II 771), Vetespios (IGB II 804 şi 856). Credinţa în nemurire este şi ea atestată (IGB II 796): pentru fiul său devenit “erou nemuritor”, Dinis dedică nimfelor şi lui Hêros un monument.
Zalmoxe spune:
Nu prea am ce să îţi răspund aici, pentru că sunt deacord cu (aproape) tot ceea ce spui. La unele afirmaţii însă am câteva rezerve.
În ceea ce priveşte arealul daco-moesic, ţine cont că el nu se întinde doar între Haemus şi Dunăre. Acest areal daco-moesic, caracterizat între altele de prezenţa formantul toponimic -dava se întinde preponderent la nord de Dunăre. De ce să cautăm indicii neapărat în Moesia şi nu şi la nord (sau măcar în Câmpia Munteniei şi sudul Moldovei, areal care a avut contacte intense pe toate planurile cu zona cetăţilor greceşti). Moesia a fost un spaţiu de interferenţă culturală între lumea tracilor meridionali şi lumea tracilor septentrionali (un spaţiu cu o civilizaţie mult mai austeră, lumi dezvoltate pe coordonate destul de diferite…
Am rezerve în ceea ce priveşte atribuirea mai sus-menţionatelor divinităţi “pantheonului getic”:
- Vetespios este pe baza bibliografiei pe care am consultat-o, unul dintre “atributele” cavalerului thrac, şi nu un zeu get (vezi chiar articolul Norei Dimitrova)
- Eitiosaros este o divinitate obscură, alături de Dabatopeios (acesta din urmă considerat zeu al făurariei) a fost inserat (cu nu prea multe argumente) în pantheonul daco-getic de către I. H. Crişan, vezi în Spiritualitatea Geto-Dacilor.
În ceea ce priveşte atribuirea complexului de la Shvestari geţilor, în speţă lui Dromihete, este făcută de către şcoala de arheologie bulgară, P. Delev între alţii. Dintre cercetătorii români, doar Ursulescu a părut dispus să accepte o atare idee.
mai 21, 2010 la 6:55 pm
Atribuirea complexului de la Sboryanovo-Sveštari geţilor nu este doar o ispravă a arheologiei bulgare. Din bibliografia pe care am recomandat-o deja vezi Sîrbu (2006:42) care identifică “două ‘clustere’ de descoperiri situate de-o parte şi de cealaltă a Dunării, având drept pivot zona Sboryanovo-Sveshtari, aceasta constituind o adevărată ‘coloană verterbrală’ a lumii getice”, dar mai ales studiile Zosiei Archibald. Citez din capitolul pe care l-a scris pentru Cambridge Ancient History, volumul al VI-lea (pag. 473):
… evidence from a growing number of sites which can be associated with Getic communities in the hinterland of Odessus. Sixth-century Greek pottery turns up in the cremation burials of Dobrina and Ravna, while a range of rich warrior burials located between Rousse on the Danube, Haemus and Odessus, equipped with native and imported metalwork, pottery and armor reflects the aspiration of an emergent elite in the late fifth and early fourth century. In the early hellenistic period this region flourished as never before. A cult complex which began to be used from the early first millenium B.C. near Sboryanovo, Razgrad, situated on the Kamen Rid ridge and extending into the valleys below, was redesigned at this time. Likewise a number of elaborate tombs in the associated tumular necropolis, including the lavishly sculptured barrel-vaulted chamber inside Ginina Mogila have illuminated the extensive cultural influences, Asiatic as well as Greek and Macedonian, which were grafted onto a very distinctive local burial tradition.
“Arealul daco-moesic” se întinde şi la nord de Dunăre, doar că, în opinia mea, acele teritorii nordice sunt mai degrabă “spaţii de interferenţă culturală” între triburile daco-moesice şi triburi celtice, scitice, poate germanice, sau vorbitoare de limbi pe care nici nu ni le putem imagina pentru că au dispărut fără urmă.
Din câte îmi dau seama cele mai multe nume daco-moesice (antroponime, teonime) sunt atestate la sud de Dunăre. Cunoaştem mii de morminte getice de-a lungul Dunării inferioare şi mai ales la sud de Dunăre (Sîrbu inventariază vreo 1600 pentru secolele V-III a. Chr ), în timp ce în unele regiuni mai nordice numărăm mormintele “daco-getice” pe degete. O fi doar un stadiu al cercetării.
Dar cel mai important motiv este că în anchetele istorice ale lui Herodot locaşul lui Zalmoxis se găseşte pe undeva pe la sud de Dunăre, în ţara geţilor. De ce să căutăm confirmări altundeva (oricum nu găsim, dar totuşi)?
“Cavalerul trac” este doar un construct modern, pe nicio inscripţie nu apare acest nume. Pentru Nora Dimitrova identitatea lui este necunoscută şi autoarea nici nu propune o separare clară între nume şi epitete. Spre exemplu, Manimazos este discutat ca nume, deşi apare la fel ca Vetespios, în dativ, imediat după Ἥρωι. Dabatopeios poate fi la fel de bine doar un epitet.
mai 30, 2010 la 3:07 pm
Dincolo de considerentele exprimate pe problema atribuirii complexului de la Svestari geţilor, rămân o serie de întrebări: de ce cultura materiala, ca de altfel şi tipul de habitat de la nord de Dunăre este atât de radical diferit de cel de la sud ? Nimic din bogaţia, luxul şi rafinamentul prezent în cadrul complexului de la Svestari nu se regăseşte în modestele şi destul de austerele aşezări getice nord-dunărene de la Piscu Crăsani, Popeşti, etc.
În ceea ce priveşte problema interferenţelor, eu cred că întreaga lume antică a reprezentat un spaţiu imens de interferenţă şi nu putem vorbi de graniţe etno-culturale fixe.
Trebuie să avem în vedere şi câteva elemente definitorii care au modificat radical peisajul etno-cultural din arealul Dunării. Mă refer aici în primul rând la sosirea în regiune în număr mare a sciţilor (pentru orizontul secolelor V – IV î. Hr), ulterior la invazia celtică (sec IV, dar mai ales III î. Hr), aceasta cu un impact destul de puternic şi în lumea tracilor sud-dunăreni (se formează regatul efemer de la Tylis, regatul scordisc într-o parte a arealului ocupat anterior de tribali, etc) şi “last but not least” mutările de “transdanubieni” de la cumpăna celor două ere, care au dus la golirea de populaţie a sudului Câmpiei Române (fapt atestat arheologic) şi la o infuzie de populaţie nord-dunăreană în sud. Mie tare teamă că foarte multe din numele “daco-getice” atestate în epoca romană în Moesia se leagă de această populaţie mutată.
În ceea ce priveşte problema mormintelor, vidul de care vorbeşte Valeriu Sârbu se produce ceva mai târziu la nord de Dunăre, în epoca clasică a civilizaţiei dacice. Într-adevar, atunci numărăm pe degetele de la o singură mână descoperirile funerare din arealul nord-dunărean…