“Vulgarizarea” dacilor

Sub titlul acesta, voi incerca sa imi exprim cateva opinii privitoare la problema studiilor de vulgarizare (popularizare) a civilizaţiei dacice, la noi în ţară…*

Înainte de 1989, cititorul de rând nespecialist, lipsit de pregătirea şi înţelegerea necesară parcurgerii literaturii de specialitate, avea la dispoziţie pentru documentare o serie de lucrări cu rol de popularizare şi culturalizare pe problema dacică. Chiar dacă cele mai multe din aceste lucrări conţineau informaţii nu întotdeauna verificate, chiar daca prezentarea grafică lăsa de multe ori de dorit, în fine, în ciuda numeroaselor lipsuri care existau această literatura zisă de “vulgarizare” ofera tuturor celor interesaţi o imagine de ansamblu a civilizaţiei dacice, aşa cum era ea cunoscută şi interpretată de specialiştii consacraţi ai perioadei respective. Cărţi precum “Dacii” de Hadrian Daicoviciu, sau “Burebista şi epoca sa”, de I.H. Crişan, chiar dacă sunt la ora actuala desuete din punct de vedere ştinţifiic, prin maniera deschisă în care au fost scrise au reuşit să creeze interes, să sădească respect în rândul oamenilor nu doar pentru “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, ci şi pentru cei care, vara de vara, erau în vîrf de munte sau prin biblioteci, descoperind de sub vălul gliei şi al prafului urmele lăsate de străbunii noştri….

Iubitorii de beletristică nu erau neglijaţi… existau romane istorice, cu un grad mai mic sau mai mare de acurateţe, care tratau diverse momente din istoria Daciei pre-romane, de la Dromihete la Burebista şi Decebal. Cele mai multe conţineau unele clişee specifice epocii, dar chiar şi aşa îşi aveau valoarea lor… De filme mai are rost să vorbesc ?

Nici copiii nu erau neglijaţi… elemente de civilizaţie dacică erau popularizate pentru cei mici sub forma jocurilor istorice – cei mai multi dintre d-voastră probabil aţi jucat “Dacii şi Romanii”… apoi mai existau povestirile istorice, dar şi basmele cu desfăşurare în lumea dacilor. Şi dacă tot am ajuns la basme, vă mai amintiţi de “Bristena, fiica dacilor” ?

Şi totuşi, toate acestea nu se compară nici pe departe cu situaţia din Occident…acolo există mii de lucrări de popularizare, de romane istorice bine documentate, bogat ilustrate, uşor de citit despre greci, romani, celţi, vechi germanici accesibile oricând maselor largi… De filmele istorice ce să mai spun ? Ar fi fost de dorit ca sfârşitul comunismului să aducă şi în România evoluţii pozitive, să se ajungă la o situaţie comparabilă cu cea din Europa apuseană.

N-a fost să fie aşa. Specialiştii, cu rare excepţii, s-au retras în “cercul lor strâmt”, tarabele de cărţi şi librăriile fiind invadate de cărţi, broşuri, reviste tracomane…

Au existat şi câteva încercări tardive de realizare a unor lucrări de popularizare pe problema dacică. O lucrare de popularizare scrisă în duet de către cei mai buni arheologi de epocă dacică ai ţării, G. Florea şi V. Sârbu, “Imaginar şi imagine în Dacia pre-romană”, e un exemplu în acest sens – conţinut excelent, limbaj accesibil, prezentare grafică excelentă, dar un tiraj extrem de redus. Aşa se face că o lucrare voită a fi de popularizare, până în ziua de astăzi, la ani buni de la publicarea ei, nu a reuşit să penetreze nici măcar în bibliotecile universităţilor de specialitate…

În ceea ce priveşte mijloacele “neştinţifiice” de popularizare (beletristică, jocuri, etc) peisajul este şi mai dezarmant, în ultima perioadă făcându-şi apariţie o sumedenie de cărţi, povestioare, proiecte de jocuri (PC sau nu…) chiar şi proiectul unui serial pentru copiii, cele mai multe dintre aceste demersuri sfârşind încă în faza de proiect. Cele care au reuşit totuşi să ajungă la o formă acceptabilă, au din păcate, un conţinut tracoman – nu lipseşte nici misticismul, nu de mult am citit câteva astfel de culegeri de povestioare dacice adresate copiilor pe care nu le voi nominaliza, dar care abundă în noţiuni precum “iniţiere tainică”, “marele zeu ascuns” şi altele creând un ghiveci spiritualist cu tentă New-Age, extrem de superficial şi de un pronunţat prost-gust. Zalmoxe însăşi de le-ar citi, s-ar lua probabil cu mâinile de cap…

Peisajul actual al literaturii istorice de popularizare este unul trist. Fără doar şi poate, criza morală prin care trece România în ultimii 20 de ani a lăsat o amprentă vizibilă pe toate palierele sociale şi culturale….

* Din lipsă de timp şi de spaţiu, nu voi trata problema literaturii istorice de popularizare din România per ansamblu, ci doar pe cea cu referire la daci. Oricum, coordonatele şi evoluţiile sunt similare…